Ridicati un negroni gresit cu prosecco in el, Anna Delvey este o femeie libera. Cu totii cunoastem povestea lui Delvey (nume real: Anna Sorokin) – o imigranta rusa care s-a pozat in mostenitoare germana si a obtinut in mod inselator niste bani in urmarirea visului ei, Fundatia Anna Delvey, un club de arta exclusiv pentru membri.
Aceasta a trait mare in New York, miroase a bani, desi nu avea. Flexingul de lux este un lucru complex, iar Delvey a simtit aspectul unei retineri minime si costisitoare de care numai cei cu adevarat bogati pot scapa. In zilele noastre, vibe-ul s-a mutat catre neutrele moi ale The Row, dar Delvey a fost un Le Coucou Philophile, varful aspiratiilor anilor 2010. Ideea ca nu a fost finantat de un trust, ca stilul de viata al hotelurilor si al jeturilor private si al riadurilor de lux era gol ca papier-mache, este uluitoare.
Saptamana trecuta a vazut-o pe Delvey proaspat de pe barca Rikers si inapoi in East Village, apartamentul ei nemobilat mai putin intentionat minimal. Dar chiar si in arest la domiciliu – monitorul de glezna legat ferm de picior – Delvey este o icoana. Marti , ea a iesit intr-una dintre cele mai uimitoare audieri de eliberare conditionata din amintirea recenta: satin negru din cap pana in picioare, cu un sant si esarfa cu monograma, cu gluga si inclinata la gat ca un ou Faberge invelit extravagant. Se simtea aproape violent de opulent. Ceva despre ,,fit a spus vaduva care a sosit la citirea testamentului dupa moartea suspecta a sotului ei extrem de bogat . Delvey nu pierde nicio clipa pentru a straluci cu buna stiinta, nu pierde nicio ritm.
Obtineti 1 an de American Vogue + o geanta in editie limitata. Aboneaza-te acum.
Incerc sa despachetez cum si de ce fraudul condamnat a devenit o figura a folclorului societatii inalte, genul de persoana despre care scrii ,,absolute lege” pe Facebook. Este partial de-a face cu crimele si partial cu lipsa totala de remuscari a lui Delvey.
Voi spune de la inceput ca crima este gresita, ca furtul este gresit, ca a convinge pe furis un angajat al unei banci sa-ti imprumute 100.000 de dolari este gresit, dar chestia e ca… toti iubim un escroc. Crimele unui escroc sunt de obicei marunte, iar cele ale lui Delvey erau relativ meschine pentru companiile pe care le-a facut; ,,victimele” ei au fost in mare parte companii cu jet privat si banci. Ea i-a escrocat pe bogatii creduli si asta, desi de-a dreptul ilegal, se simte putin… lol ?
Delvey ne-a oferit si noua sansa de a ne simti putin superiori. Ne place sa simtim ca persoana care a facut crima-d era mai bogata, dar mai proasta decat noi; ca au pierdut bani din lipsa bunului simt si a constientizarii de baza pe care le au oamenii obisnuiti. Suntem indeajuns de intelepti pentru a vedea escrocheria iesind la o mila. Nu ne -am indragosti niciodata de schemele lui Delvey pentru ca suntem mereu cu ochii pe cap.
Ultimul lucru este ca Delvey a facut asta cu tot pieptul. Ea este arhitectul unui truc de incredere a oamenilor bogati pe termen lung si nu a rupt niciodata caracterul, nu a renuntat niciodata, nu s-a retras niciodata. Sunt chestiile de fictiune criminala devenite reale. Este genul de criminalitate excesiv romantizata la care visez (pe langa romantismul cu mostenirea familiei de sub o baronesa sau sa fiu un hot de pisici). Dar, sincer, nu cred ca as putea face nimic din asta pentru ca m-as astepta ca constiinta mea sa intre in vigoare in orice moment.
Eu, noi, pur si simplu nu am indrazneala sa-i aduc pe alti oameni. Si cred ca asta face parte din recurs? Anna Delvey a facut aceasta escrocherie importanta si, desi a fost pedepsita cu detentie, nu a parut niciodata cu adevarat rau. Vedem asta si in mod vestimentar. Delvey se imbraca de parca nu s-ar ascunde, se imbraca de parca nu i-ar fi rusine, se imbraca ca si cum ar face totul din nou intr-o clipa.
