Povestea se invarte in jurul unei fete numita Scufita Rosie. In versiunile lui Perrault ale povestii, ea este numita dupa pelerina / pelerina ei cu gluga rosie pe care o poarta. Fata se plimba prin padure pentru a-i livra mancare bunicii ei bolnave (vin si prajitura in functie de traducere). In versiunea familiei Grimm, mama ei ii ordonase sa ramana strict pe cale.
Un lup care pandeste vrea sa manance fata si mancarea din cos. El o intreaba unde se duce. ii spune ea. El ii sugereaza sa culeaga niste flori drept cadou pentru bunica ei, ceea ce face. Intre timp, se duce la casa bunicii si obtine intrarea prefacandu-se ca este Scufita. O inghite pe bunica intreaga (in unele povesti, o incuie in dulap) si o asteapta pe fata, deghizata in bunica.
Povestea a fost schimbata considerabil in diverse repovestiri si a fost supusa numeroaselor adaptari si lecturi moderne. Alte nume pentru poveste sunt: ,, Sapca rosie ” sau pur si simplu ,, Scufita rosie „. Este numarul 333 in sistemul de clasificare Aarne-Thompson pentru basmele populare
Povestea Scufita Rosie
A fost odata o fetita zglobie si dragalasa, pe care o iubeaoricine de cum o vedea.
Dar mai draga decat oricui ii era bunicii, care nu stia ce daruri sa-i mai faca.
Odata bunica ii darui o scufita rosie, si pentru ca-i sedea tare bine fetitei si nici nu mai voia sa poarte altceva pe cap, maica-sa ii zise:
– Scufita Rosie, ia baga-n cosulet bucata asta de cozonac si sticla asta de vin si du-le bunicii, ca e bolnava si slabita si bunatatile astea o sa-i ajute sa-si mai vina in puteri.
– Da vezi de pleaca mai inainte de a se lasa zapuseala si cauta sa mergi frumos si sa nu te abati din drum; altfel cine stie, de alergi, ai putea sa cazi si sa spargi sticla, si atunci bunicuta cu ce o sa se mai aleaga ? Iar cand o sa fii sa intri in casa, nu uita sa-i dai bunicii „buna dimineata” si vezi sa nu inceapa a-ti umbla ochii prin toate ungherele !…
– Asa am sa fac! ii fagadui Scufita Rosie si-i dadu mana la plecare.
Bunica locuia in padure, cam la vreo jumatate de ceas de partare de sat.
Si de cum intra Scufita Rosie in raristea codrului, numai ce-i iesi lupul inainte.
Dar Scufita Rosie nu stia ce lighioana rea e lupul si nu se temu de fel cand il vazu.
– Buna ziua, Scufita Rosie ! ii zise el.
– Multumesc frumos, lupule.
– Incotro asa de dimineata, Scufita Rosie ?
– Ia, pana la bunicuta !
– Si ce duci acolo, sub sort ?
– Cozonac si vin.
– Mama a facut ieri cozonacsi-i duc nitelus si bunicii, care-i bolnava si slabita, sa manance si ea, ca sa-si mai vina in puteri.
– Da unde sade bunica-ta, Scufita Rosie ?
– Colo, in padure, la vreun sfert de ceas si mai bine de aici.
– Cum ajungi sub cei trei stejari, ai si dat peste casa ei, iar ceva mai la vale e alunisul, pe care doar il stii ! ii raspunse Scufita Rosie.
Lupul isi zise in sinea lui: „Frageda-i fetita asta ! Ce mai imbucatura pe cinste ar fi, zau asa ! Cu mult mai gustoasa decat baba !
Da e vorba ca trebuie sa fiu siret si sa ticluiesc in asa fel lucrurile ca sa pun mana pe amandoua „…
Mai merse lupul o bucata de drum alaturi de Scufita Rosie si apoi incepu sa-i spuna cu glas mieros:
Scufita Rosie, ia te uita ce flori frumoase stralucesc in jurul tau ! Si tu nici nu le iei in seama macar…
Si mie imi pare rau ca nici n-auzi ce dulce canta pasarelele !…
Atat de serioasa pasesti pe drum, de parca te-ai duce la scoala.
Si e atat de placut sa hoinaresti si sa zburzi prin padure; a atata veselie !…
Scufita Rosie ridica privirea si cand vazu cum jucau razele soarelui printre crengile copacilor, cand privi mai cu luare-aminte la florile frumoase care cresteau pretutindeni, isi spuse in sinea ei:
„Mare bucurie i-as face bunicii daca i-as duce si-un buchet de flori proaspete ! E atat de dimineata, ca nu mi-e teama c-am sa intarzii !”
Se abatu deci din drum si o lua prin padure, ca sa culeaga flori.
Rupea de ici una, de dincolo alta, dar indata I se parea ca putin mai incolo ii zambeste o floare si mai ochioasa; alerga intr-acolo si, tot culegandmargarete si clopotei, se pierdea tot mai mult in adancul codrului.
In ast timp insa, lupul porni de-a dreptul spre casa bunicii si batu la usa.
– Cine-i acolo ?
– Eu sunt, Scufita Rosie, si-ti aduc cozonac si-o sticla de vin.
– Dar deschide usa bunicuta !
Apasa pe clanta si intra ! raspunse bunica – ca eu ma simt slabita si nu ma pot da jos din pat.
Lupul apasa pe clanta, deschise usa, se repezi glont spre patul bunicii si, fara sa scoata o vorba, o inghiti.
Se imbraca apoi in hainele ei, isi puse pe cap scufia, se culca in pat si trase perdelele.
In vremea asta, Scufita Rosie culesese atatea flori, ca abia le mai putea duce.
Cum alerga ea de colo pana colo, deodata isi aminti de bunica si porni degraba spre cascioara din padure.
Si nu mica ii fu mirarea cand vazu usa data de perete.
De indata ce intra in odae, o cuprinse nelinistea; totul I se parea atat de ciudat, incat isi spuse: „Vai, Doamne, ce-o fi azi cu mine, de mi-e asa de frica ?…
Ca doar alta data ma simteam atat de bine la bunicuta !”
Si fara sa mai astepte, striga:
– Buna dimineata !
Dar nu primi nici un raspuns.
Scufita Rosie sra apropie atunci de pat si dadu perdelele la o parte.
Bunicuta statea intinsa in pat, cu scufita trasa peste ochi si avea o infatisare atat de ciudata, incat fetita intreba:
– Vai, bunicuta, da de ce ai urechi atat de mari ?
– Ca sa te pot auzi mai bine.
– Vai, bunicuto, da de ce ai ochi atat de mari ?
– Ca sa te pot vedea mai bine.
– Vai, bunicuto, da de ce ai maini atat de mari ?
– Ca sa te pot apuca mai bine.
– Da, bunicuto, de ce ai o coscogeamite gura ?
Ca sa te pot inghiti mai bine.
N-apuca sa sfarseasca ultimul cuvant, ca si sari jos din pat si-o inghiti pe biata Scufita Rosie.
Dupa ce-si potoli foamea, lupul se culca din nou in pat si, prinzandu-l somnul, adormi si incepu sa sforaie de se cutremurau peretii.
Si se intampla ca tocmai atunci sa treaca prin fata casei un vanator.
Auzi el horaiturile si-si spuse: „Bre, da tare mai sforaie batrana ! Nu cumva i-o fi rau ?” Intra in casa si, cand se apropie de pat, il vazu pe lup tolanit acolo.
Ei dracie, nu-mi inchipuiam c-o sa te gasesc aici, ticalos batran ! izbucni vanatorul.
– De cand te caut !
Isi potrivi pusca si voi sa traga, dar in clipa aceea ii trecu prin minte: „Dar daca lupul a inghitit-o pe batrana ? Poate c-as mai putea s-o scap !” Asa ca nu mai trase, ci, luand o foarfeca, incepu sa taie burta lupului adormit.
Abia apuca sa faca doua-trei taieturi, ca si vazu stralucind scufita cea rosie a fetitei, si cand mai facu o taietura, fetita sari afara si striga:
– Vai ce spaima am tras ! Ce intuneric era in burta lupului !
Dupa aceea au scos-o afara si pe bunica.
Era inca in viata, dar abia mai rasufla.
Scufita Rosie aduna in graba niste pietroaie si tustrei umplura cu ele burta lupului.
Cand se trezi, lupul voi s-o ia la sanatoasa, dar pietroaiele atarnau atat de greu, ca dihania se prabusi la pamant si dadu ortu popii.
Cei trei nu-si mai incapeau in piele de bucurie.
Bunicuta manca cozonacul si bau vinul pe care-l adusese fetita si pe data se inzdraveni.
Iar Scufita Rosie gandi in sinea ei, parca mustrandu-se:
„De-acu inainte n-o sa ma mai abat niciodata din drum cand oi merge singura prin padure, ci o sa ascult de povetele mamei !”
Fratii Grimm
In secolul al XIX-lea, doua versiuni germane separate au fost repomise lui Jacob Grimm si fratelui sau mai mic Wilhelm Grimm, cunoscuti sub numele de Fratii Grimm, prima de Jeanette Hassenpflug (1791-1860) si a doua de Marie Hassenpflug (1788-1856). Fratii au transformat prima versiune in corpul principal al povestii, iar pe a doua intr-o continuare a acesteia. Povestea ca Rotkappchen a fost inclusa in prima editie a colectiei lor Kinder- und Hausmarchen (Povesti pentru copii si casa (1812) – KHM 26).
Partile anterioare ale povestii sunt atat de strans de acord cu varianta lui Perrault, incat este aproape sigur sursa povestii. Aceasta versiune se termina cu fata si bunica ei salvate de un vanator care urmarea pielea de lup; acest final oglindeste pe cel din povestea ,, Lupul si cei sapte copii „, care pare a fi sursa. [33]A doua parte a prezentat fata si bunica ei prinzand si ucigand un alt lup, de data aceasta anticipand miscarile lui pe baza experientei lor cu cel precedent. Fata nu a parasit carare cand lupul i-a vorbit, bunica ei a incuiat usa ca sa o tina afara, iar cand lupul a pandit, bunica a pus-o pe Scufita Rosie sa puna un jgheab sub horn si sa-l umple cu apa care carnati. fusese gatit in; mirosul l-a ademenit pe lup si s-a inecat.
Cele mai vechi versiuni
Originile povestii Scufitei Rosii pot fi urmarite in mai multe versiuni probabile anterioare secolului al XVII-lea din diferite tari europene. Unele dintre acestea sunt semnificativ diferite de versiunea cunoscuta in prezent, inspirata de Grimms. A fost povestita de taranii francezi in secolul al X-lea si inregistrata de profesorul de scoala de la catedrala Egbert din Liege. In Italia, Scufita Rosie a fost povestita de tarani in secolul al XIV-lea, unde exista o serie de versiuni, inclusiv La finta nonna (Bunica falsa), scrisa printre altele de Italo Calvino in colectia Povesti populare italiene. A mai fost numita ,,Povestea bunicii”. De asemenea, este posibil ca aceasta poveste timpurie sa aiba radacini in povesti foarte asemanatoare din Asia de Est (de exemplu, ,,Grandaunt Tiger”).
Povestea prezinta multe asemanari cu povestile din Grecia clasica si Roma. Savantul Graham Anderson a comparat povestea cu o legenda locala relatata de Pausanias in care, in fiecare an, o fata fecioara era oferita unui spirit rauvoitor imbracat in piele de lup, care a violat fata. Apoi, la un an, a venit boxerul Euthymos, a ucis spiritul si s-a casatorit cu fata care fusese oferita ca jertfa. Exista, de asemenea, o serie de povesti diferite relatate de autori greci care implica o femeie pe nume Pyrrha (literal ,,foc”) si un barbat cu un nume care inseamna ,,lup”. Poetul roman Horace face aluzie la o poveste in care un copil de sex masculin este salvat de viu din burta Lamiei , oogresa in mitologia clasica.
